Cartofi dulci la cuptor cu avocado
Ingrediente pentru 4 porții:
- 4 cartofi dulci mari
- 1 cutie cu cremă de brânză OLYMPUS
- ½ linguriță boia (dulce sau picantă)
- 2 avocado (felii)
- Câteva roșii cherry
- Un pic de arpagic proaspăt sau coriandru proaspăt (tocat)
- Sare, piper proaspăt măcinat
- Ulei de măsline extravirgin (opțional)
Preparare:
- Spală bine cartofii dulci, usucă-i și așază-i într-o tavă pentru cuptor. Înțeapă cartofii cu o furculiță. Coace-i într-un cuptor preîncălzit la 200 de grade, timp de aproximativ 45 de minute, până se înmoaie.
- Între timp, amestecă într-un castron mare crema de brânză OLYMPUS, boiaua și arpagicul sau coriandrul. Scoate cartofii din cuptor și, odată răciți, taie-i în jumătăți pe lung. Cu o lingură, fă câte o scobitură în fiecare jumătate de cartof. Pisează cu o furculiță bucățile scoase din cartofi și adaugă-le în castronul cu cremă de brânză. Adaugă sare și piper și amestecă. Umple jumătățile de cartof dulce cu amestec. Ornează cu avocado și roșii cherry. Presară arpagic și piper și serviți. Opțional, poți stropi cu ulei de măsline.