50+1
Rețete

Tagliatelle cu spanac și cremă de brânză

Ingrediente pentru 4 porții:

  • 500 g tagliatelle
  • 400 g spanac (tocat)
  • 2 fire de praz (doar partea albă)
  • 2-3 fire de ceapă (tocate)
  • ½ buchet de pătrunjel (tocat)
  • Câteva frunze de mentă (tocate)
  • 400 g cremă de brânză OLYMPUS
  • 60 g brânză Feta OLYMPUS
  • 15-20 roșii cherry (tăiate jumătăți)
  • Sare, piper
  • Ulei de măsline

Preparare:

  • Încinge ulei de măsline într-o tigaie adâncă și sotează prazul și ceapa. Presară puțină sare și amestecă până se înmoaie ingredientele. Adaugă spanacul și lasă la fiert, la foc mic, până se înmoaie și se evaporă tot lichidul. Adaugă condimentele și brânzeturile. Amestecă vreo câteva minute, până se topesc brânzeturile, apoi pune totul într-un blender și pasează bine până se omogenizează. Pune sosul la loc în tigaie și lasă deoparte.
  • Între timp, pune puțin ulei de măsline într-o tigaie mică și sotează roșiile cherry până se înmoaie.
  • În același timp, fierbe pastele tagliatelle timp de 6 minute și strecoară-le. Păstrează puțin din apa în care au fiert.
  • Încălzește sosul la foc mediu și toarnă peste el puțin din apa în care au fiert pastele. Amestecă și apoi adaugă pastele și roșiile cherry. Amestecă bine ca să pătrundă sosul peste tot. Servește în boluri adânci și asezonează cu brânză rasă și piper.
51 rețete

Descarcă toate cele 51 de rețete